Tatăl! O persoana foarte importanta în viata bebelușului, în viata copilului. Toate ne gândim și ne dorim în același timp ca tatăl copilului nostru sa fie perfect, sa fie acea persoana extrem de importanta, care sa fie lângă noi în clipele grele, care sa ne ajute și sa ne susțină atunci când simțim ca nu mai putem, sa ne ofere acel imbold atunci când simțim ca suntem jos și care sa ne înțeleagă atunci când plângem sau țipam fără niciun motiv. În viziunea noastră trebuie sa fie persoana perfecta, mai ales când vine vorba despre copil. Nu de puține ori, ne imaginam cum o sa fie, cum se va descurca sau mai bine spus, se va descurca… :)? Ne dorim sa știe tot, sa reacționeze repede, sa nu intre în panica și sa facă totul asa cum ne dorim noi. Ne dorim ca tatăl sa nu fie cel care a ajutat la conceperea copilului, ci cel care să-l ia în brate și să-i arate cat de mult îl iubește, îl susține și îl îndruma cat mai bine în viata. Cu toatele știm cat de greu este, nopți nedormite, zile întregi nemâncate, oboseala, stres, panica și cate și mai cate. Știm ca nu putem singure și este extrem de plăcut sa știi ca ai pe cineva lângă tine, care atunci când ai nevoie să-ți spună exact acele cuvinte pe care cu disperare îți dorești să le auzi. Acele cuvinte, care dacă sunt rostite în momentul potrivit fac cat o mie de gesturi. Simti nevoia sa auzi: Du-te și fa-ti un dush, stau eu cu cel mic sau dormi tu în seara asta, în cealalta camera ca stau eu cu el în seara asta… Este clar, ca de când apare copilul în viata noastră, o buna perioada de timp somnul se transforma în veghe, nu mai dormim, ci veghem somnul copilului nostru și oricât de mult ne-am dori sa fim puternice și sa le facem pe toate, la un moment dat bateria noastră se epuizează și trebuie încărcată pentru ca lucrurile sa fie normale. Este foarte important ca tați sa ne preia din griji și obligații. Sa participe activ la creșterea și educarea copilului. Este clar, pana cresc copiii, in casa trebuie sa fie unul care este tot timpul cu ochii bulbucați și roșii, este bine ca din când în când, sa nu fim doar noi și ocazional sa fie și tatăl acela :). În cazul meu situația este 70/30, nu va spun cui aparține procentul cel mare, se subînțelege:)), dar nu ma plâng, a încercat din prima clipa sa fie asa cum trebuie și asa cum îmi doresc eu. Amândoi ne iubim copilul mai presus decât orice pe lumea asta și asa este și normal, amândoi ne dorim pentru copilul nostru tot ce-i mai bun și să-l învățăm cat mai multe, să-i oferim tot ce are nevoie și ca orice părinte și ce nu are nevoie :))), na, ce să-i facem, excesul fata de copilul tău câteodată nu-l poți stăpâni și asta chiar dacă ești perfect constient ca nu este neapărat bine…. Pana la urma toți încercăm și învățăm în același timp, sa fim mai buni, sa ne perfecționam în tot ceea ce facem și este clar, cel puțin pentru mine, ca în fiecare zi avem cate ceva de învățat de la viata sau unul de la altul.