Cand ramai insarcinata, esti cea mai fericita persoana, fara indoaila, cel mai frumos sentiment, clipe unice, traite doar de tine, simtite doar de tine. Totul este unic in sarcina, nu ai mai avut aceste sentimete si te bucuri de ele in fiecare clipa. Cand apare bebe, totul se schimba, incepe o noua viata, totul e nou si tu ca si bebe incepeti de la 0. Minunat si greu, oboseala si extaz, bucurii, clipe unice. Viata de mama, este extrem de frumoasa, dar in acelasi timp, sunt momente in care ai putea injura 5 minute fara sa te repeti si nu glumesc cand spun asta.  Cand apare bebe clar nu mai esti namber one, nu mai este despre tine, totul este despre EL, ce vrea el, sa vedem ce stare are el, cand vrea el? Nu doar o data, m-am oprit si mi-am dat seama ca absolut tot ce fac, fac dupa el, sa vad cum e bebe si dupa mananc, sa vad ce stare are si dupa mergem in locul x, sa vedem cand il ducem la bunici si dupa mergem si noi in oras… Habar nu avem cand am trecut de la vreau sa fac asta, la sa vad ce face bebe, e ok, are o stare buna, vrea sa faca x lucru… Clar nu mai pot sa fac nimic din ce faceam, acum totul este calculat, cu mult timp inainte. Acum prioritatile mele sunt altele, totul se invarte in jurul lui, toate grijile mele sunt pentru el, ce face? mananca? doarme? e in regula? Timpul si prioritatile pentru noi au scazut, cand vine vorba despre mine, este pe fuga: mancat, dush, cumparaturi, coafor, iesitul in oras cu prietenele. Daca stau bine sa ma gandesc, nu-mi pot aduce aminte, cand am stat eu cu mine, sa fac exact ce vreau, cand vreau si daca vreau sau pur si simplu sa nu fac, sa nu fac absolut nimic… nu cred ca mai exista asa ceva. Cand devii mama, totul trebuie facut BINE, nu ai voie sa gresesti, totul trebuie sa fie perfect, totul facut la timp si calculat, in caz contrar, ai impresia ca nimic nu e in regula, ca toata lumea sa uita ciudat, parca te alearga cineva, tot timpul.

Rabdare! Iti perzi controlul si ultima farama de calm si rabdare!!!

Cel mic/ cea mica stiu exact ceea ce trebuie sa faca sau sa nu faca ca sa iti perzi si ultimul gram de rabdare, parca au un buton, stiut doar de ei, pe care il activeaza exact atunci cand esti la limita, cand mai ai un pic si explodezi. Stiu foarte bine cum sa te sacaie, sa planga/ urle, in cat sa te faca sa te dai cu capul de toti pereti, stiu sa te faca sa-ti sara inima din piept si sa simti ca-ti plesneste o vena la cap si asta foarte simplu :)))

Si cand rabdarea si calmul dispar, ce facem? Cum trecem peste, cum reusim sa ne pastram calmul? Eu, inca, nu mi-am raspuns si acum injur printre dinti, imi scrancesc masalele si imi vine sa urlu, in acele zile in care lui bebe nu-i convine nimic, plage non-stop si doarme deloc:))) Si in acelasi timp ma gandesc ca trebuie sa fiu un exemplu pentru copilul meu, trebuie sa fac lucrurile bine, asa cum trebui, trebuie sa pot si vreau sa pot.

Nu-mi pot imagina cum se intampla, pe ce principiu functioneaza toata schema asta, dar nu de putine ori am avut momente in care am simtit ca pana aici mi-a fost, pur si simplu, simte-am ca mi-am pierdut toate puterile, ca nu mai am rabdare nici sa stau fara sa fac nimic. Am momente, cand dupa ce il pun la somn si ma bucur si eu de 30 de minute de liniste si timp “LIBER” ca il aud, am impresia ca plange, ca s-a trezit…clar, totul e doar in mintea mea, copilul doarme linistit, in pat, totul e in regula doar eu am o problema :).

Cam asta-i viata de mama, cel putin pana acum:), sa fi mama este superb, sa-ti admiri “PERFECTUL” pe care l-ai putat in burtica, 9 luni, este minunat, dar in acelasi timp, sa fim sincere, viata cea noua nu este de loc ca o plimbare, intr-o seara linistita, sub clar de luna si doar floricele si fluturasi in jurul tau.

Voi ce probleme aveti in viata de mama? La voi cum e?